H O T Ă R Â R EA
nr. 29 din 21.11.2012
privind aprobarea documentaţiei cadastrale de dezlipire a imobilului teren, categoria de folosinţă păşune, în suprafaţă totală de 17.386 m.p.înscris în C.F. 405.231, nr. cadastral 405.231 localitatea Remetea Mare .
Consiliul Local al Comunei Remetea Mare, judeţul Timiş ...
Având în vedere:
documentaţia topografică întocmită, de către S.C. MS-CAD S.R.L. prin şef proiect ing. Mia Şuteu, în vederea dezmembrării imobilului teren – păşune situat în extravilanul localităţii Remetea Mare înscris în C.F. 405.231, nr. cad. 405.231 U.A.T. Remetea Mare cu o suprafaţă totală de 17.386 mp în patru loturi distincte ,
avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Remetea Mare,
referatul nr. 4488/30.10.2012 întocmit de domnul ing. Bogdan Crăciun încadrat pe funcţia de inspector asistent – compartiment urbanism, din cadrul aparatului propriu al primarului Comunei Remetea Mare prin care acesta supune spre analiza, aprobare şi însuşire membrilor Consiliului Local al Comunei Remetea Mare documentaţia cadastrală de dezlipire a terenului înscris în C.F. 405.231 în patru loturi si înscrierea acestora în cărţii funciare distincte,
prevederile art. 3 aliniatul (4), art. 8 aliniatul (3) coroborate cu prevederile anexei lista cap. III pct. (1) din cuprinsul Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia , modificată şi completată la zi,
prevederile art. 554 coroborate cu prevederile titlului VI " Proprietatea publică " capitolul I "dispoziţii generale" art. 858, art. 859 aliniatul (1), art. 861 respectiv art. 864 din cuprinsul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil al României,
prevederile art. 1 , aliniatul 2), aliniatul 3) respectiv cele ale aliniatului 5 şi alinaitul 6) din cuprinsul Legii nr. 7/1996 privitoare la cadastrul si publicitatea imobiliară, modificată şi completată, coroborate cu prevederile Ordinului Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară 643/2006 de aprobare a Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară,
prevederile art.36 aliniatul (1), aliniatul (2) lit.c), aliniatul (5) lit.c), art.45 aliniatul (2) litera (e) şi aliniatul (3) coroborate cu cele ale art.115 aliniatul (1) lit.b) si art.127 din Legea 215/2001 privind administratia publica locala, (r1) modificata si completata,
... întrunit în şedinţa ordinară din data de 21.11.2012, cu o prezenţă de 11 consilieri locali dintr-un număr total de 11 consilieri locali validaţi, cu unanimitate de voturi
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă documentaţia cadastrală întocmită, de către S.C. MS-CAD S.R.L. prin şef proiect ing. Mia Şuteu, în vederea dezlipirii în 4 (patru) loturi a imobilul teren agricol, categoria de folosinţă păşune, cu o suprafaţă totală de 17.386 m.p. ,înscris în C.F. 405.231 amplasat pe raza localitătii Remetea Mare, aflat în domeniul privat al Comunei Remetea Mare, conform planşelor anexate, parte integranta din prezenta, după cum urmează:
lotul nr. I – în suprafaţă totală de 4.400 m.p., după dezmembrare, se va înscrie într-o nouă carte funciară cu menţiunea apartenenţei la domeniul privat al Comunei Remetea Mare în administrarea Consiliului Local cuprinsă în intravilanul extins al localităţii Remetea Mare - categoria de folosinţă păşune;
lotul nr. II – în suprafaţă totală de 2.273 m.p., după dezmembrare, se va înscrie într-o nouă carte funciară cu menţiunea apartenenţei la domeniul privat al Comunei Remetea Mare în administrarea Consiliului Local cuprinsă în intravilanul extins al localităţii Remetea Mare – categoria de folosinţă păşune;
lotul nr. III – în suprafaţă totală de 2.406 m.p., după dezmembrare, se va înscrie într-o nouă carte funciară, cu menţiunea apartenenţei la domeniul public al Comunei Remetea Mare în administrarea Consiliului Local cuprinsă în intravilanul extins al localităţii Remetea Mare având destinaţia de drum public de exploatare,
lotul nr. IV – în suprafaţă totală de 8.307 m.p., după dezmembrare, se va înscrie într-o nouă carte funciară cu menţiunea apartenenţei la domeniul privat al Comunei Remetea Mare în administrarea Consiliului Local cuprinsă în intravilanul extins al localităţii Remetea Mare – categoria de folosinţă păşune;
Art. 2. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri şi întocmirea tuturor documentaţiilor necesare în vederea punerii în aplicare a acesteia, cade în sarcina domnului primar Golubov Ilie, în calitate de reprezentant legal al Comunei Remetea Mare.
Art. 3. – Prezenta se comunică:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Timis;
- Primarului Comunei Remetea Mare;
- Compartimentului contabilitate din cadrul Primăriei Comunei Remetea Mare ;
- Compartimentului urbanism din cadrul Primărie Comunei Remetea Mare ;
- Celor în cauză;
- Cetăţenilor, prin afişare la sediul primăriei.
Preşedinte de şedinţă
Consilier local
Mane Alexandru Contrasemnează
Secretar comună
Mihai Camelia Maria